În tragedia lui Sofocle, Antigona se opune voinței unchiului său, Creon, conducător al Tebei. Acesta dispusese ca trupul răpusului dușman invadator Polinike, fratele Antigonei, să nu fie înmormântat după datină și cu onor, ci să rămână neînhumat, hrană pentru păsări, ca exemplu şi pedeapsă. Acest motiv al literaturii antice este preluat de Bertolt Brecht în 1948, în Elveția, la scurt timp după revenirea sa din Statele Unite, pe baza traducerii lui Friedrich Hölderlin. Intenția lui Brecht era aceea ca, pe baza scriiturii, să demonstreze validitatea teoriei sale teatrale și a înțelesului său asupra istoriei. Pentru Brecht, Antigona reprezintă singura dintre tragediile antice care „nu a fost complet sufocată de inexplicabila fatalitate a unui destin mistic“.