„Spectacolul mizează mult şi cu folos pe contradicţie, pe contrapunct, dar şi pe un oarecare anacronism. […] Regizorul reuşeşte să surprindă şi condiţia de mecanisme programate, de fiinţe vidate de sens, de carnaţie autentică a personajelor. Prin consecventa inconsecvenţă a detaliilor, Alexandru Dabija are, cred, în vedere transmiterea unui puternic mesaj subliminal, punând la îndoială acele afirmaţii ce reduc Cântăreaţa cheală, piesa de debut a lui Ionesco, la un text asupra căruia ar plana riscul de a rămâne doar un document teoretic al antiteatrului.”

„În viziunea lui Alexandru Dabija, familia Martin se distinge de familia Smith printr-o relativă relaxare şi decongestionare a stării de alienare. Dialogul lor, recuperator de identitate, este anulat de intervenţia servitoarei, ce amplifică efectul explicativ până la anularea identităţii copilului familiei Martin [...]. E vorba doar de modificarea punctului de vedere, care de fapt e una din cele mai terifiante cauze ale alienării sociale. Servitoarea e cel mai dramatic personaj, de un tragism de sursă comică, personajul cel mai transparent între glacialitatea familiei Smith şi efervescenţa familiei Martin. Căpitanul de pompieri se găseşte în postura unei replici masculine a servitoarei.”