„Motivului biblic al fraţilor (pregnant în Hoţii) i se adaugă în acest text unul antic, oedipian (mireasa, cauza reizbucnirii conflictului, se dovedeşte, prea târziu, a fi tocmai sora lor), aşa încât invocarea destinului şi excelarea tragicului revin obsesiv versurilor rostite în exclamaţii sau ziceri prevestitoare, într-o muzicalitate de factură antică anume reînviată de poetul Schiller. Ne aflăm într-un tragic poetic, plusat conştient spre un lirism mesager. Spectacolul, în simplitatea lui – se joacă direct pe scândură, cu câteva elemente de decor concepute de Geta Medinski: nişte coloane răsturnate, scaunul guvernatorului cu însemnele, adică, precum în "teatrul sărac" – este ţinut în sobrietatea discursului, aşa încât tocmai realitatea întâmplărilor, susţinerea dramaticului să nu cadă în neverosimil. Tonul măsurii îl dă actriţa Ida Jarcsek-Gaza, - în timp ce are de dus rolul de mamă şi principesă de Messina al Donnei Isabella între durere şi speranţă, bucurie şi disperare – prin ţinută şi stăpânirea exprimării, în econoimie de excese, cu o expresie motivată a încercatei eroine. Mai explozivi îi sunt copiii, războinicii eroi, certaţi, împăcaţi, dar aruncaţi prin destinul orb al iubirii în conflict. Cel bun, Don Manuel, este înzestrat cu vivacitate şi stăpânire de sine de către actorul Alexandru Mihăescu, iar celălalt, cel mic, invidios, gelos, Don Cesar, fratricid şi sunucigaş sub "povara cea mai grea" – "propria vină", îi revine tot unui tânăr actor, Colin Buzoianu, reuşit interiorizuat în finalul personajului său. Daniela Török, tânăra actriţă a teatrului, compune fericit profilul zbuciumat al fiicei şi surorii, Beatrice. Corurile cu cei doisprezece, şase-şase, întreţin fiorul lirico-dramatic, într-un spectacol situat în afara spectaculozităţii, menţinut, prin opţiune regizorală, într-o rostire echilibrată a dramaticului schillerian.”