Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Woyzeck


 Georg Büchner s-a născut în 1813 la Goddelau. Începând cu anul 1833 studiază medicina şi filosofia la Gießen. În 1834 scrie manifestul "Der Hessische Landbote" pentru lămurirea poporului cu privire la situaţia în care se află. Büchner întemeiase înainte de aceasta împreună cu teologul protestant Friedrich Ludwig Weidig "Societatea pentru Drepturile Omului". Aici trebuia să se reunească forţele revoluţionare. În neştiinţa lor, ţăranii au predat textul "Der Hessische Landbote" autorităţilor poliţieneşti. În urma acestui fapt, pe numele lui Büchner a fost emis un mandat de arestare. A trebuit să fugă la Strasbourg unde a început să studieze zoologie şi ştiinţele comparate ale naturii. În 1836 a obţinut titlul de doctor în filosofie.

Opera literară a lui Büchner - nu foarte vastă - a fost creată într-o perioadă scurtă de timp. Povestirea "Lenz" a fost scrisă în 1835. Drama "Moartea lui Danton" din acelaşi an descrie sfârşitul bărbaţilor Revoluţiei Franceze în resemnare şi fatalism. Singura lui comedie, "Leonce şi Lena" a fost scrisă la Strasbourg, unde a fost început probabil şi fragmentul dramatic "Woyzeck".

Această ultimă operă a lui Büchner are ca temă omul supus destinului său şi este considerată prima dramă socială importantă de expresie germană. În anul 1836, poetul a fost numit conferenţiar la Zürich, intenţionând să termine acolo munca la "Woyzeck".

O infecţie de tifos i-a năruit planurile. Büchner a murit la vârsta de 23 de ani. Din opera sa literară s-a păstrat doar o mică parte. Numeroase scrieri au fost distruse de logodnica sa, Wilhelmina Jaeglé, fiindcă i se păreau prea fără frică de Dumnezeu şi pentru că se temea de represalii.

Premiera: 19 iunie 2008, 19:00

Distribuția

Woyzeck
Daniel Ghidel

Marie
Andrea Nistor

Căpitanul
Ioana Iacob

Tamburul maior / Margreth
Christine Cizmaș

Andres
Radu Vulpe
Decorul şi regia
Georg Peetz (a. G.)

Costumele
Carmen Gaza

Dramaturgia
Alina Mazilu

Light-design
Lucian Moga (a.G.)

Pregătirea muzicală
Valentina Peetz


Regizor tehnic
Cristian Stana

Asistenţă de regie
Isolde Cobeţ

Fotografii din spectacol

Știri

#teatrusigur