La Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) se pune în scenă piesa „Biedermann și incendiatorii” de Max Frisch, în regia lui Gábor Tompa.
Avanpremiera va avea loc
marți, 28 iunie 2016, la ora 19,30,
în închiderea stagiunii 2015/2016 a Teatrului German de Stat.
Reprezentația se joacă în sala Teatrului German și beneficiază de traducere în limba română.
Regia
spectacolului „Biedermann și incendiatorii” este semnată de Gábor
Tompa, care montează în premieră la TGST. Decorul și light-design-ul
sunt realizate de Helmut Stürmer, costumele de Carmencita Brojboiu,
măștile de Ilona Varga-Járó, iar proiecțiile video de Ovidiu Zimcea.
Muzica originală este compusă de Vasile Șirli, în timp ce Florin Fieroiu
este coregraful spectacolului. Distribuția îi reunește pe actorii Franz
Kattesch, Enikő Blénessy, Ioana Iacob, Radu Vulpe, Rareș Hontzu,
Konstantin Keidel, Ida Jarcsek-Gaza, Olga Török, Dana Borteanu, Isa
Berger, Isolde Cobeț, Tatiana Sessler-Toami, Silvia Török, Oana Vidoni
și Anne-Marie Waldeck.
Dramaturg,
scriitor și arhitect elvețian, Max Frisch explorează în opera lui
tematici legate de identitate, individualitate, responsabilitate,
moralitate și angajare politică. Este considerat, alături de Friedrich
Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți scriitori elvețieni. A primit
titluri onorifice de la celebre universități, precum Universitatea din
Marburg, Germania, Bard College, City University din New York sau
Universitatea Birmingham. A câștigat importante premii literare, precum
Premiul Georg Büchner în 1961 sau Premiul Heinrich Heine în 1989.
Gábor
Tompa s-a născut în 1957 și a studiat regia la Academia de Teatru și
Film din București. Colaborează cu Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca
încă din anul 1981, devenind directorul acestui teatru în 1990. Din 2007
este director de program al Facultății de Regie de la Universitatea
California din San Diego. A realizat numeroase spectacole în România și
în străinătate, în SUA, Slovenia, Cehia, Serbia, Marea Britanie,
Ungaria, Germania, Canada, Franța și Spania. A fost distins cu numeroase
premii UNITER, cu Premiul Hevesi Sándor și a primit numeroase titluri,
precum titlul de Artist Emerit al Republicii Ungare în 2002 și de
Ambasador al Culturii Maghiare în 2009.
Parabola
„Biedermann și incendiatorii” – intitulată în subtitlu „o piesă
didactică fără învățăminte“ – vorbește despre eșecul omului obișnuit
atunci când ar trebui să ia atitudine împotriva unui pericol iminent:
niște necunoscuți se aciuiesc rând pe rând în casa producătorului de
cosmetice Biedermann. Cu toate că îl scandalizase informația din presă
că incendiatori deghizați găsesc pretexte să intre în casele oamenilor,
pentru a le da apoi foc, Biedermann nu ia atitudine împotriva intrușilor
din propria casă. Comicul grotesc și accentele critice însoțesc
desfășurarea acțiunii înspre un deznodământ care devine, cu fiecare
etapă, unul inevitabil. Frisch a început lucrul la text în 1948, iar
premiera absolută a avut loc în 1958 la Zürich, fiind urmată la scurtă
vreme de montări în peste 50 de teatre din diverse țări. Lipsa de
reacție a personajului principal a fost interpretată uneori drept
reflectare a conduitei ce permisese ascensiunea unui dictator precum
Adolf Hitler.
Andreea Andrei
Secretar PR